Alertă pe piața europeană: două noi varietăți de soia modificată genetic, autorizate pentru alimente și furaje
Comisia Europeană a dat undă verde pentru introducerea pe piața Uniunii Europene a două noi varietăți de soia modificată genetic (OMG).
Acestea sunt destinate utilizării în produse alimentare, furaje și alte aplicații industriale, cu excepția cultivării pe teritoriul UE. Deciziile vizează soia modificată genetic GMB151 × DAS-44406-6 și MON 94313, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic.
Această autorizație permite importul și prelucrarea, însă menține interdicția de cultivare, o diferențiere importantă pentru piața agricolă europeană și siguranța alimentară.
Redacția AGRAL
