O nouă dronă pe terenurile agricole din brăila: alertă nocturnă și intervenție de urgență a autorităților
Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, căzut pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila.
Incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții, prin apel la 112, de către un cetățean care a comunicat despre căderea unui obiect, urmată de producerea unui incendiu care s-a stins, fără a produce victime sau pagube materiale.
Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul, urmând ca acestea să cerceteze fragmentele identificate. O echipa specializată a MApN se va deplasa la locul incidentului pentru cercetarea zonei, conform unui comunicat al Ministerului Apărării.
Oficialii statului precizează că sistemele radar ale MApN nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute. Situația este în dinamică și se vor reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
Aceasta este a doua dronă care se prăbușește în Insula Mare a Brăilei pe terenurile agricole. În martie 2024, o dronă militară a căzut în aceeași zonă, în cadrul exploatației Al-Dahra Agricost, incident considerat, la acel moment, cel mai grav pentru România de la începutul războiului din Ucraina.
Redacția AGRAL
