Subvenția APIA pentru îngrășăminte, dublată în 2026: până la 527,50 lei/ha și un termen cheie de reținut
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern esențial pentru fermierii români, vizând acordarea unui sprijin financiar de urgență pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026.
Măsura transpune un regulament UE și aduce României o alocare inițială de 29.977.500 euro. MADR propune dublarea acestei sume printr-o contribuție egală de la bugetul de stat, ajungând la un total de 59.955.000 euro, echivalentul a circa 314,37 milioane de lei.
„Creșterea prețurilor la îngrășăminte și a costurilor de producție pune o presiune uriașă pe fermierii din sectorul vegetal. În acest context, venim în sprijinul lor cu această măsură, prin care propunem dublarea sumei provenite din fonduri europene, printr-o contribuție egală de la bugetul de stat”, a declarat Tánczos Barna, ministru interimar al Agriculturii.
Sprijinul este destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, incluzând persoane fizice, persoane fizice autorizate și persoane juridice.
Cuantumurile propuse pentru sprijinul financiar, exprimate în euro/ha și echivalentul în lei/ha, sunt următoarele:
-
Grâu: 17,16 euro/ha (90 lei/ha)
-
Porumb: 15,69 euro/ha (82,25 lei/ha)
-
Floarea-soarelui: 14,78 euro/ha (77,50 lei/ha)
-
Rapiță: 14,78 euro/ha (77,50 lei/ha)
-
Cartof: 28,61 euro/ha (150 lei/ha)
-
Sfeclă de zahăr: 28,61 euro/ha (150 lei/ha)
-
Legume în câmp: 52,45 euro/ha (275 lei/ha)
-
Legume în solarii: 76,29 euro/ha (400 lei/ha)
-
Legume în seră: 100,60 euro/ha (527,50 lei/ha)
Pentru a beneficia de acest ajutor, fermierii trebuie să demonstreze achiziția de îngrășăminte în perioada 28 februarie – 15 octombrie 2026, prezentând bonuri fiscale și/sau facturi. Suprafețele eligibile vor fi cele determinate de APIA pentru plată în anul 2026.
Cererile se vor depune la centrele APIA în termen de 15 zile lucrătoare de la a cincea zi de la intrarea în vigoare a actului normativ. Plățile vor fi efectuate cel târziu până la 28 februarie 2027.
Proiectul de Hotărâre de Guvern este disponibil pentru consultare pe site-ul MADR, iar fermierii sunt încurajați să transmită opinii și propuneri, urmând să fie organizată și o dezbatere publică.
Redacția AGRAL
