Afir anunță 200.000 de euro pentru fermierii sub 45 de ani: cine poate accesa fondurile cruciale?
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat oficial intervenția DR-12, parte a Planului Strategic PAC 2023 – 2027, destinată consolidării exploatațiilor agricole.
Prin această măsură, fermierii români pot accesa o finanțare nerambursabilă de până la 200.000 de euro per proiect, fonduri cruciale pentru modernizarea și dezvoltarea afacerilor agricole.
Sunt eligibili tinerii fermieri care sunt șefi de exploatație și au vârsta de cel mult 40 de ani (înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii. Pentru aceștia, sprijinul financiar poate acoperi până la 80% din costurile eligibile ale investiției.
De asemenea, pot solicita finanțare fermierii cu vârsta de cel mult 45 de ani (înainte de a împlini 46 de ani) și cei care au beneficiat anterior de submăsura 6.1 din PNDR, indiferent de vârsta actuală. Pentru aceste categorii, finanțarea nerambursabilă acoperă maximum 65% din costurile eligibile.
Perioada de implementare a proiectelor este de cel mult trei ani, urmată de cinci ani de monitorizare. Fondurile pot fi utilizate pentru o gamă largă de investiții, de la realizarea sau modernizarea construcțiilor agricole, inclusiv spații protejate, până la dotările și utilitățile necesare.
Lista investițiilor eligibile include facilități de condiționare sau depozitare a produselor agricole, înființarea și modernizarea fermelor pomicole și chiar achiziția de utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice. Detaliile complete sunt disponibile în Ghidul solicitantului pe site-ul www.afir.ro, la secțiunea Finanțare >> Exploatații agricole >> DR-12.
Redacția AGRAL
