Ajutor de 50.000 de euro pentru oieri: află condițiile și numărul minim de animale
Fermierii care dețin exploatații de ovine și/sau caprine pot accesa un nou ajutor financiar consistent, în valoare de 50.000 de euro per crescător. Acesta este disponibil prin intervenția DR 21 Investiții pentru prevenirea răspândirii epizootiilor în exploatațiile zootehnice – componenta ovine și/sau caprine, al cărui ghid a fost deja publicat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru consultare publică.
Observațiile la acest Ghid pot fi transmise până la data de 29 septembrie 2026, urmând ca ulterior să fie publicată versiunea finală a documentului. Pentru a beneficia de acest sprijin, solicitanții trebuie să îndeplinească o serie de condiții obligatorii de eligibilitate.
Printre cele mai importante cerințe se numără:
-
Deținerea unei exploatații cu cod ANSVSA în BND, înregistrată anterior depunerii cererii de finanțare.
-
Demonstrarea asigurării cofinanțării investiției, condiție verificată la momentul contractării.
-
Deținerea unui număr minim de 150 de capete de animale ovine și/sau caprine. În cazul în care exploatația a fost afectată de focare de boală și animalele au fost ucise, solicitantul trebuie să fi deținut anterior un număr minim de 150 de capete, confirmat prin procesul-verbal de ucidere întocmit de autoritățile competente. Această condiție se verifică la depunerea cererii de finanțare prin interogarea Bazei de Date ANSVSA.
-
Dovada valorificării animalelor prin documente justificative privind vânzarea de ovine și/sau caprine pentru perioada 30 iunie 2025 – 30 iunie 2026. Pentru formele de organizare juridică (PFA, II, IF, SRL etc.) se solicită contracte de vânzare și/sau facturi, iar pentru persoanele fizice, copii ale carnetului/carnetelor de comercializare.
Este crucial ca înainte de a depune Cererea de Finanțare, fermierii să-și calculeze obiectiv punctajul proiectului și să-l menționeze în secțiunea A a cererii – prescorare.
Redacția AGRAL
